Viaţa cotidiană, angrenându-ne în activităţile curente, ne face de cele mai multe ori să ne neglijăm pe noi înşine. Astfel, de multe ori ne petrecem timpul liber la televizor, la tabletă, la telefon, la o bere sau alte activităţi cu caracter sedentar. Haideţi să ne întrebăm: cât din timpul nostru liber ni-l alocăm pentru noi, pentru corpul nostru, pentru sănătatea noastră, pentru cunoaşterea noastră, pentru înţelegerea locului nostru în această lume? Fiecare are răspunsul său personalizat. Unul poate spune: „eu ies la plimbare în fiecare zi – fac mişcare”, altul poate spune: „eu fac cumpărături în fiecare zi şi merg pe jos 3 km”, altul „eu muncesc în grădină”, etc. Este bine dar nu suficient pentru corpul nostru. Activităţile cotidiene nu ne asigură punerea în funcţiune a tuturor muşchilor, articulaţiilor, a sistemului osos, a sistemului nervos, a sistemului vascular, nu ne asigură consumul necesar de calorii. Astfel echilibrul funcţional al corpului este afectat şi apar efectele secundare – creşterea în greutate, scăderea mobilităţii articulaţiilor şi a tonusului muscular, scăderea imunităţii şi în ultimul rând apariţia bolilor care generează aplicarea unor tratamente alopate cu efectele lor secundare.
Ce putem face pentru evitarea acestor efecte secundare? Răspunsul este mişcarea, efortul fizic practicat sub supravegherea unui instructor specializat.
O soluţie este practicarea artei marţiale Aikido în cadrul Clubului Sportiv Adi-San Craiova. Multe persoane asociază Aikido cu o artă marţială „ocultă”, accesibilă doar persoanelor tinere cu anumite capacităţi fizice, prin care se învaţă diverse tehnici secrete de autoapărare, care să poată fi utilizate în cazul unei situaţii critice. Este o abordare greşită. În primul rând Aikido poate fi practicat de oricine care nu are interdicţie medicală de efort fizic, începând de la circa 6 ani până la o limită superioară de vârstă nedefinită decât de posibilităţile proprii de mişcare. În al doilea rând, pentru a începe practicarea Aikido nu este nevoie de anumite capacităţi fizice sau o experienţă anterioară în practicarea altor arte marţiale, acestea vor fi formate în cadrul antrenamentelor. În al treilea rând, scopul Aikido nu este de a învăţa anumite tehnici de autoapărare care să poată fi folosite pe stradă, ci de a se găsi o armonie interioară prin cunoaşterea capacităţilor corpului propriu, precum şi a unei armonii exterioare – determinată de interacţiunea cu mediul înconjurător sau cu alte persoane.
Spre deosebire de practicarea unui anumit sport de performanţă care urmăreşte obţinerea unui anumit loc pe podium sau a unei medalii sau diplome pentru o perioadă limitată de timp circa 2 sau 3 ani, Aikido ne oferă posibilitatea practicării pe toată perioada de viaţă, scopul fiind perfecţionarea şi dezvoltarea personală.
Aşa că cei care doriţi o schimbare, nu mai staţi în vâltoarea ameţitoare a cotidianului şi acordaţi atenţie sănătăţii corpului şi a mentalului prin dezvoltare personală practicând Aikido la Dojo Adi-San din cadrul Ecole de Budo Raji International.
Ce vă oferim:
- dezvoltarea personală prin Arta Armoniei,
- practicarea unui efort fizic orientat pe cunoaşterea şi dezvoltarea unitară şi armonioasă a corpului,
- creşterea mobilităţii articulaţiilor,
- îmbunătăţirea echilibrului prin conştientizarea centrului de greutate,
- eliminarea fricii de căzături prin practicarea tehnicilor de căderi şi rostogoliri,
- dezvoltarea funcţională a capacităţilor dinamice motrice ale corpului,
- îmbunătăţirea coordonării şi a preciziei mişcărilor,
- deprinderea unor mişcări şi tehnici de armonizare cu un eventual atac,
- creşterea încrederii în sine şi în capacităţile fizice,
- menţinerea unei stări de sănătate corespunzătoare,
- un colectiv de antrenament prietenos şi cooperant,
Începând din luna februarie 2017 se formează grupă nouă de începători la categoria adulţi.
Vă aşteptăm cu prietenie!
Last entries
Categories